Supravegherea Privată   Leave a comment


Procurorii DIICOT au efectuat, miercuri dimineaţa, 53 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în alte 20 de judeţe în cadrul unei ample anchete în care 50 de persoane sunt suspectate că ar fi achiziţionat de la unul din învinuiţi un soft pentru interceptari neautorizate. Este vorba de produse destinate interceptării ilegale a comunicatiilor, convorbirilor telefonice, transmisiilor de date prin telefonul mobil precum şi a discuţiilor ambientale. Folosirea unei astfel de tehnici avea implicaţii grave asupra siguranţei naţionale, vieţii private, a mediului concurenţial şi de afaceri, susţin anchetatorii.  

Acesta este mai mult decât un fapt divers.

 Este un exemplu despre cum tehnologii ajunse în mâinile unor utilizatori iresponsabili pot afecta chiar fundamentele unei societăţi libere. Paradoxal, acesta este şi un efect al „democratizării” tehnologiilor de supraveghere. Cândva, costurile ridicate ale tehnologiilor, precum şi performanţele lor limitate, ce necesitau folosirea unui mare număr de oameni bine specializaţi, făceau din supraveghere un domeniu aproape exclusiv al statelor. Doar câteva mari corporaţii şi organizaţii private – aflate cel mai adesea în strânsă legătură cu statele – îşi mai permiteau să intre pe acest câmp minat. Societăţile democratice şi-au creat, în timp, mecanisme constituţionale, legale şi practice pentru a ţine sub control abuzurile. Desigur, controlul civil asupra serviciilor nu este perfect dar, cel puţin în ţările cu democraţii mature, funcţionează satisfăcător.

 Azi, datorită scăderii preţurilor, tehnologiile de supraveghere sunt accesibile oricui, de la micile companii până la primării de comune şi soţi geloşi. Anunţurile care oferă oricărui doritor privat servicii de supraveghere, printate pe hârtie ordinară, sunt lipite pe stâlpi alături de banalele „Pierdut cățel, ofer recompensă…” sau „Primesc studente în gazdă…”. Deja, supravegherea a intrat în viața noastră aproape pe nesimțite, de la camerele de pe străzi și până la sistemele video instalate în foarte multe locuri de muncă. Părinții noștri, care au lucrat în timpul comunismului, nu erau supravegheați la locurile de muncă atât de îndeaproape precum mulți din societatea liberă. Cu cât mai ieftine și mai extinse sunt aceste tehnologii, cu atât sunt mai greu de controlat. Problema este că, în timp, facem din ce în ce mai greu diferența dintre supravegherea menită să ne protejeze ( de hoți sau de teroriști, de exemplu) și cea menită să intre cu bocancii în viețile noastre.

Mulți manageri își supraveghează angajații la locurile de muncă. Dar dacă i-ar trece unuia prin cap – sau poate că deja i-a trecut – să-i supravegheze și după terminarea programului? În definitiv, o bere în plus băută seara cu prietenii poate afecta randamentul de a doua zi! Plus că, la asemenea întâlniri, șefii sunt adesea bârfiți. Ce se va întâmpla când companiile de asigurări vor ajunge să supravegheze până și cumpărăturile clienților, pentru ca nu cumva aceștia să consume alimente cu prea mult colesterol? Clienții își vor pune astfel viețile în pericol, iar asta va pune presiuni suplimentare asupra bugetelor companiilor de asigurări! Cum se vor mai putea face afaceri după principiile liberei concurențe când orice mișcare a părții ”adverse” va putea fi cunoscută prin intermediul spionajului electronic? Și la ce constrângeri vor fi siliți angajații din vârful companiilor, pentru a nu putea fi interceptați? Dar dacă viețile personale ale oamenilor ar fi supravegheate așa încât să le poată fi cunoscute toate slăbiciunile sau toate escapadele amoroase? Nu cumva campaniile electorale ar deveni atunci mai imunde decât orice tabloid? Nu cumva dezbaterea publică ar ajunge să ie dominată de falși preoți ai rectitudinii morale?  

 Nu știm cum ar fi arătat lumea dacă regimurile totalitare ar fi avut la dispoziție tehnologiile de supraveghere de azi – poate romanul ”1984” al lui George Orwell să ne dea o imagine. Dar cert este că, scăpate de sub control, asemenea tehnologii ar deschide drumul către un alt gen de totalitarism, de această dată mai curând de factură privată. Nu avem deocamdată armele potrivite pentru a-l contracara, dar un eveniment precum cel de miercuri ne-ar putea face să ne gândim mai serios la asta. Cel puțin, o lecție tot putem trage de aici: că libertatea nu ne este dată pentru totdeauna și că trebuie să căutăm mereu noi metode pentru a ne-o apăra.

Posted June 30, 2010 by nogovernment in Supravegherea Privată

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: