Mihai Razvan Ungureanu si sustinerea penticostala din Arad   Leave a comment


Mihai Răzvan Ungureanu este tot mai activ în Bisericile Neoprotestante din Arad • Fostul şef al SIE îl însoţeşte pe edilul Gheorghe Falcă la slujbele pocăiţilor • MRU nu se sfieşte să ţină discursuri politice în incinta Bisericilor Baptiste şi Reformate

Odată cu apropierea alegerilor parlamentare, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu ţine predici pe teme politice în bisericile neoprotestante din Arad. MRU este adus de aliatul său politic, Gheorghe Falcă, la slujbele „fraţilor” baptişti, la sfârşitul cărora ambii sunt chemaţi de către păstori la amvonul bisericii, de unde edilul şi candidatul ARD ţin discursuri politice. Uniunea Bisericilor Baptiste din România a emis un comunicat, în preajma alegerilor locale, prin care a trasat limitele, teoretice, dintre cultul baptist şi politica internă, însă adunările „fraţilor” pocăiţi sunt cele mai bune ocazii de atragere a electoratului. Fostul şef al SIE şi-a început campania electorală înainte de startul oficial, predicând în Biserica Reformată din Arad. „Vârful de lance” al ARD-ului la Arad, ieşeanul Mihai Răzvan Ungureanu, cel pentru a cărui candidatură edilul Falcă şi-a „sacrificat” socrul, neoprotestantul Gheorghe Seculici, se pare că este conştient de importanţa şi mărimea comunităţilor de pocăiţi din Arad şi ştie cui să se adreseze pentru a fi votat.

ZIUAnews vă prezintă un comunicat de presă emis de Asociaţia Arad Km. Zero:

„’Bisericile baptiste sunt locul unde credincioșii se adună să se închine și să se roage lui Dumnezeu. Ele nu se pot transforma în locuri unde se desfășoară activități electorale. Amvoanele bisericilor baptiste sunt locul de unde se proclamă Cuvântul lui Dumnezeu și valorile Împărăției sale. Ele nu pot fi folosite ca platforme pentru promovarea ideilor partidelor politice. În cadrul programelor divine ale bisericilor baptiste se desfășoară activități de învățare a Scripturii, de încurajare a celor credincioși și de proclamare a Evangheliei mântuirii pentru toți cei care vor să vină la Dumnezeu cu pocăință și credință. Ele nu pot fi tranformate în întâlniri de promovare a unor personalități politice aflate în campanie electorală’.

Citatul de mai sus este preluat din Comunicatul Uniunii Bisericilor Baptiste din România cu ocazia alegerilor locale, semnat de conducătorul acesteia, domnul Otniel Bunaciu.

În această seară, am putut afla încă o dată cum oameni de slabă calitate, ajunși prin conjuncturi cel puțin îndoielnice pe poziții în care în mod sigur nu le merită și deci nu ar fi trebuit să fie acolo, își bat joc de enoriașii săi și confundă în mod voit slujba cu strada. Nu că ar putea face ei vreo diferență.

Cu neobrăzarea dată de nesimțire, unul care se numește păstor de suflete îi cheamă la amvonul bisericii unde el ar fi trebuit să slujească pe doi dintre cei mai detestabili indivizi pe care Aradul îi găzduiește cu prea multă toleranță.

Este vorba de numiții Falcă și MRU. Aceștia, bucurându-se de inabilitatea altui numit, Zaharia, s-au dus la pupitru (în acest caz) invitați de cel din urmă pentru a se adresa enoriașilor, în ciuda comunicatului. Lăsând la o parte impietatea comisă, ne întrebăm cât mai au în plan acești oameni să tolereze în fruntea comunităților lor astfel de specimene. Ne aducem aminte din primăvară de un altul care se lăuda cu miliardele date de Ioțcu și Falcă, și ca urmare votul dat lor era unul normal, firesc. Bătaia de joc din această seară este una de manual. Pentru că ea completează în libertatea religioasă din aceste timpuri un voluntarism drăcesc. Ea aduce dovada că acești oameni nu au nimic din Dumnezeu în ei, iar plierea lor pe elemente creștine apare ca un mărgăritar oferit porcilor. Este precum măgarului într-o formație de soprane.

Trebuie să recunoaștem de data asta că cei doi nu se fac vinovați. Au profitat de din biserică și s-au expus politic. Aici și la unele biserici penticostale precum Gloria și cea din Grădiște a lui Tipei, au uși deschise doar pentru că nu se tem de Dumnezeu și nici de oameni nu se rușinează. Frații însă ar trebui să ia măsuri și să scape de ei.
Iar celor doi le dorim bucuria lui Geoană.
Asociația Arad Km. Zero”

ZIUAnews v-a prezentat, într-un număr anterior, legăturile dintre Ungureanu şi comunităţile de neoprotestanţi din Arad, pentru care MRU şi-a părăsit oraşul natal şi a preferat să candideze în Colegiul senatorial 1 din municipiul lui Falcă. Gheorghe Seculici, socrul edilului, era propus, iniţial, să candideze pe postul dorit de Ungureanu. Dar, cum MRU este considerat a fi „vârful de lance” al ARD la Arad, neoprotestantul Seculici a fost dat la o parte de către ginerele său şi a trebuit să fie mulţumit cu o candidatură la Colegiul senatorial 3.

Gestul lui Gheorghe Falcă poate fi tradus prin prietenia acestuia cu Traian Băsescu. Uneori, edilul îşi însoţeşte soţia la întrunirile penticostalilor, cult din care consoarta lui Falcă face parte. Alteori, primarul îi prezintă pe candidaţii Alianţei România Dreaptă enoriaşilor pocăiţi. Chiar dacă nicio biserică neoprotestantă nu admite, teoretic, nicio implicare sau discurs cu temă politică în timpul slujbelor dedicate lui Dumnezeu, penticostalilor, baptiștilor, reformaților și celorlalți li se spune să participe la vot, pentru că aşa scrie în Biblie, fiindu-le prezentaţi şi candidaţii pe numele cărora trebuie să pună ştampila.

Proteste la ieşirea lui MRU şi Boghicevici din Biserica Reformată

Mihai Răzvan Ungureanu nu a ţinut predici numai la baptişti, ci şi la reformaţi. Cu ocazia Zilelor Cartierului Gai, sărbătorite la începutul acestei luni, MRU şi deputatul PDL Claudia Boghicevici, ambii candidaţi ai ARD la Arad, au luat parte la o slujbă ţinută în Biserica Reformată. Un membru al Asociaţiei „Arad Km. Zero” a făcut public faptul că MRU s-a folosit de acel eveniment pentru a face politică, înainte de startul oficial al campaniei electorale: „Am înţeles că domnul Ungureanu a ţinut un discurs şi în biserică, deci este cât se poate de clar scopul participării dumnealui la acest bairam cu vădit caracter electoral”.

La ieşirea fostului premier, alături de alți membri PDL, din Biserica Reformată, reprezentanţi ai Asociaţiei „Arad Km. Zero” au protestat în faţa clădirii, folosindu-se de o vacă din plastic în mărime naturală, megafoane care reproduceau mugetul şi bannere. „Mi-o zis nenea Falcă că în Arad vacile e mai lesne şi că carnea e la fel de bună. Că la noi toate e scumpe şi banii nu mai e ca la Guvern”, a fost replica unuia dintre membrii Asociaţiei, cu aluzie la „răsfățul” lui MRU, care, pe vremea când era premier, consuma vită de „Kobe”.

Ziuanews

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: