VIDEO: Nigel Farage despre comisarii UE: “Sunteti niste CRIMINALI de drept comun, e comunism pur ce faceti!”   Leave a comment


Europarlamentarul britanic Nigel Farage, lider al Partidului Independenţei Regatului Unit (UKIP) şi al grupului “Europa pentru Libertate şi Democraţie” din Parlamentul European, a atacat dur măsurile propuse Ciprului de Comisia Europeană. Membrii comisiei nu au fost scutiţi de epitate precum “criminali de drept comun” sau “comunişti”.

“Cu 25 de ani in urma, doamna Thatcher a vazut adevarul din spatele proiectului european, a inteles ca este vorba despre luarea democratiei de la statele independente si a o acorda unor oameni care nu stiu ce fac. Doamna Thatcher a vazut foarte clar ca proiectul nu va functiona si ca este unul periculos. Am incercat, la randul meu, sa prezic urmatoarele evolutii pe masura ce dezastrul euro avansa. Discursul meu pesimist a fost confirmat, sunteti niste criminali de drept comun. Furati bani din conturile oamenilor. Si aceasta este dovada esecului Europei. Ati incercat sa luati bani de la micii investitori, incalcand propriile primisiuni facute in 2008. Cu acest precedent, ne uitam catre Spania, unde exista o rata a falimentelor de 45% si ne intrebam care e planul de salvare a celorlalte tari. Mesajul dumneavoastra transmis catre investitori e limpede. Scoateti-va banii din zona euro inainte de a va fi luati. Ce-ati facut in Cipru echivaleaza cu clopotele de inmormantare pentru increderea oamenilor. Cat de ironic sa-l vezi pe primul ministru rus Dimitri Medvedev, care compara actiunile Comisiei cu unele decizii luate de autoritatile sovietice. Si acum vine o propunere germana care spune ca ce ar trebui sa facem este sa confiscam proprietati ale cetatenilor. Aceasta inseamna comunism pur, putere fara limite, un val de mizerie pentru cetateni si cu cat scapam mai repede de voi, cu atat mai bine. Si ce facem noi, aici in Parlament? Avem capacitatea de a cere socoteala Comisiei. Am sa demarez o motiune de cenzura si ma intreb cati dintre dumneavoastra au curajul sa o sustina. Ma indoiesc sincer ca o veti face. Domnilor, Parlamentul European intretine o fictiune federala care nu mai este sustenabila astazi”, a spus politicianul britanic miercuri la Strasbourg.

Nigel Farage devenit celebru prin discursurile sale eurosceptice şi prin criticile tăioase la adresa unor înalţi oficiali ai Uniunii Europene. Acestora, Farage le reproşează că stau în luxosul lor turn de fildeş şi că au pierdut orice legătură cu voinţa democratică şi cu aspiraţiile reale ale cetăţenilor europeni care îi plătesc din banii lor.

Posted April 19, 2013 by nogovernment in e comunism pur ce faceti!”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: