Comisia pentru Drepturile Omului: Aviz NEGATIV pentru buletinele cu CIP   Leave a comment

Comisia pentru Drepturile Omului, întrunită în Camera Deputaţilor, a dat un aviz negativ proiectului de hotărâre referitor la noile cărţi de identitate cu CIP, informează De Ce News. Ca şi în cazul paşapoartelor biometrice sau a cardurilor de sănătate, buletinele cu CIP au născut controverse printre românii care susţin că le sunt încălcate drepturile omului. Au existat chiar proteste de stradă în acest sens, mitingul “anti CIP” din luna martie din Bucureşti atrăgând aproximativ 1000 de persoane.

Proiectul de hotărâre controversat a fost trimis pentru avizare de la Senat, la Camera Deputaţilor şi a fost analizat de următoarele comisii: Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru politică externă şi Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor. Singurul aviz negativ primit a fost venit din partea Comisiei pentru drepturile omului, restul comisiilor oferind avize pozitive.

De la 1 iulie vor fi eliberate cărţi de identitate după model european. Cine doreşte poate opta pentru cărţi de identitate electronice. Aşa au anunţat autorităţile care susţin că noile buletine vor conţine inclusiv amprentele titularului, scrie ziarul Capital. Atât cartea de identitate cât şi cartea electronică de identitate vor avea dimensiunile de 85,6×54,0 mm (format ID-1 – adică aproximativ cât un permis de conducere), informaţiile fiind tipărite atât pe faţă, cât şi pe verso. Pentru comparaţie, cărţile de identitate care sunt eliberate în prezent sunt format ID-2 (105 x 74 mm) şi informaţiile sunt tipărite numai pe faţa documentului.

Din articolul Comisia pentru Drepturile Omului: Aviz NEGATIV pentru buletinele cu CIP

VIDEO: Nigel Farage despre comisarii UE: “Sunteti niste CRIMINALI de drept comun, e comunism pur ce faceti!”   Leave a comment

Europarlamentarul britanic Nigel Farage, lider al Partidului Independenţei Regatului Unit (UKIP) şi al grupului “Europa pentru Libertate şi Democraţie” din Parlamentul European, a atacat dur măsurile propuse Ciprului de Comisia Europeană. Membrii comisiei nu au fost scutiţi de epitate precum “criminali de drept comun” sau “comunişti”.

“Cu 25 de ani in urma, doamna Thatcher a vazut adevarul din spatele proiectului european, a inteles ca este vorba despre luarea democratiei de la statele independente si a o acorda unor oameni care nu stiu ce fac. Doamna Thatcher a vazut foarte clar ca proiectul nu va functiona si ca este unul periculos. Am incercat, la randul meu, sa prezic urmatoarele evolutii pe masura ce dezastrul euro avansa. Discursul meu pesimist a fost confirmat, sunteti niste criminali de drept comun. Furati bani din conturile oamenilor. Si aceasta este dovada esecului Europei. Ati incercat sa luati bani de la micii investitori, incalcand propriile primisiuni facute in 2008. Cu acest precedent, ne uitam catre Spania, unde exista o rata a falimentelor de 45% si ne intrebam care e planul de salvare a celorlalte tari. Mesajul dumneavoastra transmis catre investitori e limpede. Scoateti-va banii din zona euro inainte de a va fi luati. Ce-ati facut in Cipru echivaleaza cu clopotele de inmormantare pentru increderea oamenilor. Cat de ironic sa-l vezi pe primul ministru rus Dimitri Medvedev, care compara actiunile Comisiei cu unele decizii luate de autoritatile sovietice. Si acum vine o propunere germana care spune ca ce ar trebui sa facem este sa confiscam proprietati ale cetatenilor. Aceasta inseamna comunism pur, putere fara limite, un val de mizerie pentru cetateni si cu cat scapam mai repede de voi, cu atat mai bine. Si ce facem noi, aici in Parlament? Avem capacitatea de a cere socoteala Comisiei. Am sa demarez o motiune de cenzura si ma intreb cati dintre dumneavoastra au curajul sa o sustina. Ma indoiesc sincer ca o veti face. Domnilor, Parlamentul European intretine o fictiune federala care nu mai este sustenabila astazi”, a spus politicianul britanic miercuri la Strasbourg.

Nigel Farage devenit celebru prin discursurile sale eurosceptice şi prin criticile tăioase la adresa unor înalţi oficiali ai Uniunii Europene. Acestora, Farage le reproşează că stau în luxosul lor turn de fildeş şi că au pierdut orice legătură cu voinţa democratică şi cu aspiraţiile reale ale cetăţenilor europeni care îi plătesc din banii lor.

Posted April 19, 2013 by nogovernment in e comunism pur ce faceti!”

Proteste in Bucuresti si alte 24 de orase din Romania, pe 4 aprilie, impotriva exploatarii gazelor de sist   Leave a comment

Aproximativ 80 de ONG-uri vor organiza proteste in Bucuresti si alte 24 de orase din Romania, joi, 4 aprilie, impotriva exploatarii gazelor de sist. Potrivit organizatorilor, pentru jumatate dintre locatii s-au obtinut autorizatii de la primarii pentru desfasurarea evenimentelor. In restul situatiilor administratia locala fie a respins cererea ONG-urilor, fie nu a dat niciun raspuns. Organizatorii protestelor cer ca Guvernul sa anuleze hotararile prin care a concesionat terenurile pentru explorarea gazelor de sist in zonele Vaslui, Dobrogea, Arad, Timis si interzicerea exploatarii acestora pana se fac studiile de impact si de mediu din care sa reiasa clar ca nu este un pericol pentru mediu.

In Bucuresti, protestul va avea loc in Piata Universitatii, in zona statuilor, incepand cu ora 17.30, in desi organizatorii (Coalitia pentru Mediu, Romania fara ei, Romania Vie) recunosc ca Primaria nu a autorizat manifestarea.

George Epurescu, coordonatorul protestelor din toata tara si membru al Asociatiei “Romania fara ei” spune ca Primaria Capitalei nu a autorizat protestul: “Noi am cerut sa organizam protestul in zona statuilor din Piata Universitatii. Am primit pe mail un raspuns in care ni s-a spus ca nu se autorizeaza protestul. Nu am fost chemati la Comisia de Circulatie asa cum se face in mod normal. Nu poti sa interzici un protest asa. Noi vom actiona in consecinta si vom face plangere penala”, a declarat Epurescu pentru HotNews.ro.

Organizatorii sustin ca protestele vor avea loc in urmatoarele orase: Bucuresti, Barlad, Alba Iulia, Arad, Sibiu, Brasov, Targu Neamt, Mangalia, 2 Mai, Calarasi, Piatra Neamt, Slatina, Galati, Timisoara, Oradea, Iasi, Buzau, Costinesti, Buzias, Cluj Napoca, Vaslui, Suceava, Craiova, Codlea.

George Epurescu, unul dintre organizatorii protestelor, spune ca a intampinat problema neautorizarii protestelor in general cu primariile PSD. “In Barlad ni s-a spus ca la aceeasi ora este o alta manifestatie, dar noi am vazut clar ca nu este asa. Inventeaza motive care nu sunt reale. Vom face plangere penala. La Tecuci ni s-a spus ca interzic protestul pe motiv ca Primaria nu poate asigura mijloacele tehnice necesare unei asemenea manifestatii. La Suceava vroiam sa facem si un mars, dar ni s-a spus ca este un alt mars la aceeasi ora. Sunt orase unde am depus cererea la Primarie, dar nu ni s-a raspuns”, a mai declarat Epurescu. Acesta spune ca a solicitat Prefecturii si Jandarmilor sa nu intervina in forta si le-a trimis documentele depuse la primarii.

ONG-urile spun ca cer anularea contractelor de concesiune pentru explorarea si exploatarea gazelor de sist pe motiv ca acestea sunt ilegale si neconstitutionale.

“Ne opunem oricarei ingerinte din partea corporatiilor in scrierea legislatiei romanesti, in dauna interesului cetateanului. Denuntam coruptia la nivel inalt care serveste interese anti-cetatenesti. Luptam pentru dreptul la un mediu sanatos, pentru dreptul la viata si sanatate, pentru dreptul la o corecta informare a cetatenilor”, mai spun reprezentantii ONG-urilor.

Reamintim ca la inceputul acestui an a expirat moratoriul impus de Guvernul Ponta pentru explorarea gazelor de sist. Compania Chevron are concesionate patru perimetre pentru explorare. Mitinguri impotriva productiei de gaze de sist au avut loc mai cu seama in zona Barlad. Voci din spatiul public au vorbit deseori despre o posibila implicare a unor interese rusesti in organizarea acestor mitinguri, fara a fi vreodata aduse probe.

Papa Francisc I are in spatele sau pe papa cel negru, “stapanul lumii”   Leave a comment

Un scriitor american, Eric Jon Phelps, care şi-a dedicat viaţa problemelor contemporane religioase, a stârnit iureş cu o carte în care explică pe larg cum Ordinul Iezuiţilor, din care face parte noul Papă, Francisc, ar putea aduce sfârşitul lumii. Alegerea Papei Francisc, despre care se ştie că e unul dintre liderii Ordinului Iezuiţilor, a dat naştere multor discuţii şi speculaţii. Cel mai mult se bate monedă pe faptul că, prin “mâna” lui, aşa numitul “papă negru” şi-a adjudecat şi ultimul bastion pe care şi-l dorea pentru a subjuga complet Planeta: Vaticanul.

Sunt foarte răzbunători.

Astfel, cei care au reamintit profeţia Sfântului Malachia luna trecută, când Benedict al XVI-lea a demisionat subit, sunt tot mai convinşi că Papa Francisc e reprezentantul acelui “papă negru”, despre care se spune că aduce Apocalipsa. Această sintagmă e folosită pentru descrierea liderului suprem al iezuiţilor – generalul superior, care se îmbracă mereu în negru şi care e înconjurat dintotdeauna de un mare mister. Din 2008, liderul acestui ordin e Adolfo Nicolas, un spaniol de 76 de ani, despre care scriitorul Eric Jon Phelps a scris: “E dictatorul absolut. Atunci când el vorbeşte, supuşii lui ascultă. El conduce acum lumea. El e şeful Papei de la Vatican şi va forma un guvern mondial”. Mai mult, Jon Phelps susţine că ar avea documente care atestă implicarea iezuiţilor în evenimente precum asasinarea preşedintelui american J.F. Kennedy sau bombardarea nucleară a Japoniei, la Hiroshima şi Nagasaki. “Iezuiţii nu uită, în cazul în care nu le dai atenţie. Şi apoi se răzbună într-un mod… istoric”, a mai afirmat Jon Phelps. În sprijinul teoriei conform căreia iezuiţii conduc servicii secrete din cele mai importante ţări, un istoric american, James Parton, a afirmat: “CIA, agenţia centrală americană, a fost creată de cavalerii de la Malta. Unul dintre fondatorii CIA a fost un romano-catolic fanatic irlandez”.

Adolfo Nicolas (foto) este «creierul» ordinului.

 

Adolfo-Nicolas-S-J_1

Şeful Ordinului Iezuiţilor, generalul superior, e supranumit “papa cel negru”. Din 2008, funcţia i-a revenit unui spaniol, Adolfo Nicolas.  La el s-a făcut referire tot mai des în ultima vreme, în diverse cărţi cu teorii conspiraţioniste, că ar conduce din umbră destinele lumii. În afară de faptul că ar ghida guverne, servicii secrete, clanuri mafiote, ba chiar Hollywoodul şi celebre cluburi sportive din toată lumea, despre Adolfo Nicolas, “papa cel negru”, se spune că va aduce sfârşitul lumii. Conform predicţiilor Sfântului Malachia, ultimul papă de la Vatican va fi “negru”, adică, potrivit unor interpretări, în straie negre, de iezuit. Din cauza lui vor izbucni războaie şi molimi care vor declanşa Apocalipsa.

Posted March 31, 2013 by nogovernment in “stapanul lumii”

Scopul ascuns al regionalizării României: alipirea Ardealui de Ungaria   1 comment

Se petrece acum şi aici, sub ochii noştri care au încetat să ne mai lumineze sufletele deşi stau larg deschişi. Întâi s-a răspândit un zvon îngrozitor, de către răspândaci de sorginte dubioasă. Apoi, timp de 21 de ani, s-au auzit tot felul de scenarii care aveau aceeaşi temă: pierderea Ardealului; atât de multe şi, printre ele, unele atât de absurde, încât cu greu puteau fi crezute. Dar, în puzderia de zvonuri, se ascundeau şi planurile adevărate, care însă, prin apropierea de cele imposibile, păreau şi ele, într-un fel, la fel de imposibile – acesta este un binecunoscut truc de ascundere a adevărului. De fiecare dată a reuşit – şi acum a reuşit. Se ştia din anii 1987, 1988 că există intenţia criminală de dezmembrare a României şi că, dincolo de intenţie, existau şi nişte planuri, o strategie cu acest scop. După evenimentele din decembrie 1989 – adică după lovitura de stat şi măcelul făcut de aceiaşi autori – lucrul a început să capete contur: în martie 90, la Târgu Mureş a fost făcută, de către serviciile secrete maghiare împreună cu parte din populaţia maghiară din zonă, prima încercare de rupere a Ardealului din trupul României, după mai multe decenii. N-a reuşit. De altfel, lovitura a fost pregătită destul de pripit în cancelariile europene şi la Budapesta, pe de-o parte, iar pe de altă parte lipsea exerciţiu participării la istorie, atât în ceea ce îi priveşte pe maghiari cât şi în ceea ce ne priveşte. După Târgu Mureş, uşor-uşor am început să aflăm cum stau lucrurile – cum anume stau lucrurile, măcar o parte dintre ele. Am aflat că Ungaria a sprijinit activ atât declanşarea loviturii de stat din 1989, prin Laslo Tokes şi prin angajarea de trupe speciale care jucau rolul de terorişti, cât şi implementarea „democraţiei” proprie unei europe decăzute, atât creştin, cât şi moral – mai precis spus, unei alte europe. Toate acestea au fost făcute de maghiari, în schimbul promisiunii ferme că Ardealul va face parte din Ungaria – există şi un mit al „Ungariei mari”, care este pe cât de penibil şi caraghios, pe atât de periculos. Ceea ce este foarte interesant este că nici un istoric român nu mai pomeneşte de faptul că, mare parte din teritoriul actual al Ungariei, este teritoriu românesc – mai precis până la Tisa -, furat în alte ocazii istorice. Aşa că, ar fi corect ca acest mit al „Ungariei mari” să se refere la actualul teritoriu care este ilegal şi fraudulos de mare, deşi seamănă cu câteva judeţe din România. Am mai aflat de aşa numitele planuri – oficiale, deşi prezentate cu rezervă – Huntington, al căror autor – Samuel Phillips Huntington – prezenta în cartea lui, The Clash of Civilizations, harta României fără Ardeal; am aflat, desigur neoficial, cum că atât Uniunea Europeană cât şi Statele Unite ale Americii susţin şi garantează ca acest rapt teritorial să se pună în fapt; am aflat, de asemenea, cum că există un plan după care parte din România a Moldovei şi Basarabia urmează să se unească pentru a forma un stat de sine stătător, care se va numi ceva cu Israel; că este mare nevoie ca ţiganii să aibe propria lor republică – fără nici un fel de glumă, deşi sunt de acord că este de tot râsul până aici – iar noua republică va fi o parte din Oltenia cu capitala la Strehaia şcl. Dar am mai aflat şi că, de jur-împrejurul Ţării, statele privesc cu lăcomie la tot teritoriul României. Şi multe altele am mai aflat, în toţi aceşti ani. De neînţeles însă – nu ne-a folosit la nimic ce am aflat; foarte puţini au luat în serios toate aceste lucruri. Mai mult, cei care au considerat că trebuie să atragă atenţia românilor asupra pericolului, din ce în ce mai evident şi eminent, au fost şi sunt consideraţi ca fiind extremişti. Revista AXA are o rubrică permanentă referitoare la situaţia din zona Harghita Covasna, rubrică realizată de Centrul de studii al Forumului Civic din Harghita, Covasna şi Mureş, pusă la dispoziţie de neobositul luptător pentru România, Profesorul Ioan Lăcătuşu. Din pricina acestei pagini suntem consideraţi şovini şi extremişti, iar unii dintre abonaţii revistei noastre s-au retras pur şi simplu – motivând că ei nu sunt de acord cu această perspectivă „şovină” şi „extremistă”, că nu-i interesează ce se petrece la Harghita Covasna şi că ei sunt…ortodocşi! Sigur că inepţia depăşeşte puterea de imaginaţie omenească, şi, la fel de sigur, că prostia este eternă. Astfel că, în acest moment în care Uniunea Europeană a arătat cu mare claritate că susţine dezmembrarea României prin acceptarea unei reprezentanţe diplomatice secuieşti la Bruxelles; în acest moment, când este mai evident decât evidenţa însăşi că Statele Unite ale Americii şi armata internaţională şi suprastatală NATO – care a absorbit puterea militară a României, lăsând-o fără apărare militară -, nu oferă nici un sprijin României, în orice eventual conflict (fapt demonstrat în cazul conflictului Canalului Bâstroe); tocmai în acest moment, apare ca o poveste duioasă, gospodărească, legitimă şi nevinovată, „reorganizarea teritorială administrativă” a României. Trebuie să fii cu totul înapoiat mintal să nu vezi şi să nu înţelegi ce se întâmplă. Sau trebuie să fii orb, ca opţiune existenţială. Această „reorganizare administrativă” este de fapt regionalizarea sau federalizarea României, despre pregătirea căreia am aflat în toţi aceşti ani. Disimularea, ascunderea acestui etnocid…. se face cu închipuită responsabilitate – din nou cei mai iresponsabili cetăţeni români, conducători ai poporul român spre dezastru, îşi asumă răspunderea. Cu alte cuvinte: iresponsabilitatea însăşi îşi asumă răspunderea! – pentru viaţa, sau mai precis, pentru moartea unui popor şi dispariţia din istorie a unui stat. Cuvintele trebuie rostite răspicat şi clar, fără nici un menajament. Considerăm că nu trebuie să ne ascundem după cuvinte – nu este vreme de joacă. Toate, dar absolut toate argumentele (aduse de Preşedintele României pentru susţinerea ideii de federalizare a ţării, sub numele de „reorganizare administrativă”) cu intenţia de a motiva această „reorganizare teritorială” sunt mincinoase, sau mai corect spus: sunt nişte bălării politicianiste justificative. Această încercare a mai fost făcută cu o singură regiune, a Banatului, în Timişoara – în 1990, prin Proclamaţia de la Timişoara se cerea doar autonomie administrativă şi economică. Acest lucru nu le-a reuşit celor care au alcătuit şi promovat textul proclamaţiei, fiindcă minciuna era prea mare: nu există autonomie administrativă şi economică, fără autonomie teritorială, adică fără să fie definit teritoriul în care funcţionează această autonomie şi, implicit, fără să fie trasate graniţele. Sau poate că Banatul a mai rămas în România, după Proclamaţia de la Timişoara, şi pentru că, pe atunci, mai erau români în România. „Reorganizarea administrativă”, pe care conducătorii actuali ai României sunt hotărâţi să o facă (în aceste zile se negociază doar detaliile), în opt sau nouă sau n judeţe este, în adevăr, tranşarea României, care, în conformitate cu planurile iudeofrancmasoneriei, urmează să fie reîmpărţită. Iată, pas cu pas, această „reorganizare” care ne este propusă ca salvare şi impusă fără drept de apel: 1) se împarte statul român în euroregiuni, judeţe, zone sau chiar nu contează cum se vor numi; cu alte cuvinte se federalizează teritoriul actual al României, statul român dispărând; 2) ca urmare a acestei „reorganizări”, cetăţenii locuitori ai acestor zone vor fi nevoiţi să îşi schimbe actele de identitate. Aici apare „rezolvarea”, recunoaştem că inventivă, a cipuirii întregii populaţii a ţării, fiindcă actele de identitate vor fi în totalitate cu cip; 3) zonele îşi vor afirma şi vor avea autonomie regională, adică se vor transforma în nişte mini state sub conducerea directă a uniunii europene, care va numi – deja au fost numiţi o parte dintre ei – guvernatori pentru fiecare regiune în parte; 4) în cea mai deplină legalitate, respectivele state vor putea să determine, fiecare pentru sine, dacă se unesc cu un stat sau cu altul, sau dacă îşi schimbă, şi cum, limba oficială sau denumirea. Astfel, Ardealul se va alipi Ungariei, Moldova va face un stat de sine stătător cu Basarabia, ţiganii vor avea şi ei republica lor etc; 5) statul român va dispărea de pe harta lumii – sau, aici este neclar, va rămâne doar partea de Muntenia-Ilfov cu numele de România. Şi, pentru ca toate acestea să se desfăşoare fără surprize – de nici un fel -, apare ca foarte importantă schimbarea Constituţiei României. Şi atunci, Preşedintele României cere schimbarea constituţiei. Noi ştim cu toţii – am văzut cu ochii noştri – că Preşedintele României nu cunoaşte nici măcar imnul de stat al ţării în care el este preşedinte, şi, ca urmare, nici nu cred că poate cineva să pună problema că acelaşi preşedinte ar putea cunoaşte Constituţia României – fie şi pentru simplu motiv că Legea fundamentală a Ţării nu este scrisă în versuri, şi, deloc neglijabil, are un text cu mult mai lung. Situaţia în care ne aflăm este fără precedent în istoria românilor. Acum nu mai e vorba despre o regiune autonomă maghiară, nici de comunism sau capitalism, sau de fanarioţi sau turci; acum este vorba despre tranşarea şi atomizarea statului român. Adică despre o acţiune proiectată de mult timp, acţiune care este pusă în practică de cel puţin două decenii, de către oameni pregătiţi special şi cu ajutorul suboamenilor locali sau zonali. Toţi suboamenii politici, din această perioadă, se fac vinovaţi de înaltă trădare de Ţară şi ar trebui pedepsiţi ca atare. Încă o dată: toţi! Trebuie să înţelegem gravitatea acestui moment şi să ne asumăm conştient responsabilitatea în faţa lui Dumnezeu şi în faţa istoriei, pentru ceea ce facem sau nu facem. Este răspunderea noastră. E neapărat să pricepem acest lucru, care, deşi pare simplu, nu poate intra în minţile noastre. România nu mai are armată, nu mai are independenţă, economia este dată şi jefuită de cei despre care am scris mai sus – şi totuşi, trebuie să ne împotrivim acestui rău, acestui dezastru. Aşa cum suntem noi acum.

Grupul Bilderberg se reuneste si anul acesta in SUA, Chantilly   Leave a comment

Intalnirea din acest an a membrilor Bilderberg se va desfasura in localitatea Chantilly, statul american Virginia, intre 22-24 iunie, potrivit informatiilor prezentate de ziaristul James P. Tucker Jr., de la American Free Press, care monitorizeaza de multi ani grupul. Reuniunea de anul trecut a avut loc tot in Chantilly. Grupul Bilderberg, din care fac parte personalitati politice, jurnalisti si oameni de afaceri din Europa Occidentala si America de Nord, sustine o agenda globalista si afirma ca notiunea de suveranitate nationala este depasita. Din cauza caracterului secret al intalnirilor si al refuzului de a prezenta comunicate de presa, grupul a fost acuzat frecvent de comploturi la nivel mondial.

Tucker, cunoscut pentru numeroasele materiale dedicate grupului Bilderberg, afirma ca “exista dovezi puternice” ca intalnirea va avea loc la Westfields Marriott, situat in apropierea aeroportului Dulles. Conform declaratiilor sale, exclusivistul hotel este rezervat complet pentru zilele de 22-24 iunie si nicio camera nu mai este disponibila.

In acelasi timp, institutia-sora a Grupului Bilderberg, Comisia Trilaterala, urmeaza sa se reuneasca intre 15 si 17 martie la Berlin (Germania), pentru reuniunea anuala. Bilderberg este un grup exclusiv occidental, in timp ce Comisia Trilaterala a fost creata cu intentia de a integra elite din America de Nord, Europa Occidentala si Japonia. Liderii grupului Bilderberg participa de obicei si la intalnirile Comisiei Trilaterale, unde sunt prezenti in mod normal circa 300 de persoane.

“Bilderberg a fost numit cel mai exclusivist si secret club din lume. Pentru a fi admis, trebuie sa detii o banca multinationala, o companie multinationala sau o tara”, sustine Tucker, condiderat unul dintre cei mai neobositi “vanatori” de bilderbergi.

Intalnirea din acest an va fi cea de-a 61-a din istoria grupului.

Reuniunea Bilderberg se va desfasura sub protectia unui numar impresionant de forte de ordine (atat politisti locali, cat si agenti de paza de la companii private, in uniforma si sub acoperire). Tucker afirma ca personalul hotelului unde va avea loc intalnirea “va fi limitat”, iar angajatii vor fi pusi sa semneze un document prin care vor pastra secrete detaliile despre membrii Bilderberg si reuniunea in sine.

Intalnirea din 2008 s-a desfasurat la Westfields Marriott in Chantilly (Virginia), reuniunea din 2009 a avut loc la hotelul Nafsika Astir Palace din Vouliagmeni (Grecia), in timp ce, in 2010, bilderbergii s-au reunit in mica statiune exclusivista spaniola Sitges, in apropiere de Barcelona. In 2011, membrii grupului si-au desfasurat intalnirea anuala in statiunea St. Moritz (Elvetia), in timp ce, anul trecut, ea a avut loc in Virginia (SUA).

Un grup controversat

Bilderberg Group este o organizatie ce include lideri politici, oameni de afaceri, academicieni si ziaristi, care se intruneste anual incepand din 1954. Organizatia sustine o agenda globalista si afirma ca notiunea de suveranitate nationala este depasita.

Printre participantii la reuniunile trecute ale grupului s-au numarat Hillary Clinton, Bill Clinton,Barack Obama, Donald Rumsfeld, Henry Kissinger, regele Juan Carlos al Spaniei, Regina Beatrix a Olandei si Tony Blair, reprezentanti ai Consiliilor de Administratie de la IBM, Xerox, Royal Dutch Shell, Nokia si Daimler.

Niciun grup nu are puterea pentru a manipula in secret evenimentele care au loc in lume. State individuale, sute de mii de grupuri si milioane de oameni influenteaza lumea, fiecare in masura de care este capabil. Evenimentele mondiale sunt rezultatul acestor influente complexe, multiple si nu al unei organizatii secrete, atotputernice.

 Todd Leventhal, expert in teoriile conspiratiei, Departamentul de Stat, interviu acordat HotNews.ro in iulie 2009

In trecut, din cauza caracterului secret al intalnirilor si al refuzului de a prezenta comunicate de presa, grupul a fost acuzat frecvent de comploturi la nivel mondial. Participantii nu aveau voie sa vorbeasca despre cele discutate in timpul reuniunilor, grupul nu avea pagina de internet si nicio intalnire nu era inregistrata. Astazi insa, grupul are pagina pe internet (link aici), unde posteaza detalii despre intalnirile anuale.

Grupul Bilderberg poarta numele unui hotel din Olanda unde membrii fondatori – printul Bernhard al Olandei, Joseph Retinger, David Rockefeller si Denis Healey – s-au intalnit prima data in 1954. Participantii la intalnirile grupului sunt protejati de serviciile secrete ale principalelor state reprezentate, in frunte cu CIA.

Intr-un interviu acordat HotNews.ro in 2010, Andrew Marshall, cercetator in cadrul Centre for Research on Globalization, a declarat ca “Grupul Bilderberg actioneaza ca o organizatie internationala de tip think-tank, foarte secreta de felul ei si care nu ofera acces public la documentele sau la discutiile sale. Nu este un club social, deoarece membrii sai discuta chestiuni majore legate de politica, economie si societate. Pana la un anumit punct, este ceea ce pretind bilderbergii – “un mediu informal unde oamenii sunt liberi sa se intalneasca si sa discute deschis diferite probleme”. Totusi, deoarece oficiali publici participa la aceste intalniri si chestiuni de interes public sunt luate in discutie, ele ar trebui sa fie la fel de deschise si de transparente precum Forumul Economic Mondial“.

Din articolul: Reuniunea grupului Bilderberg va avea loc in 2013 in Chantilly (SUA) – surse

Posted February 25, 2013 by nogovernment in Chantilly

Au inceput să recunoască: VACCINURILE PROVOACĂ AUTISM.   Leave a comment

Primele despăgubiri

Copii care au dezvoltat autism, în urma vaccinărilor de rutină

– În linişte şi fără prea multă fanfară, Programul Federal de Compensare cu privire la Leziunile provocate de vaccinuri (VICP) din SUA (o instanţă neoficială, al cărei scop principal este să apere industria vaccinurilor de responsabilitatea cu privire la leziunile provocate de produsele lor), a recunoscut că vaccinurile provoacă autismul.

Huffington Post a prezentat cazurile a încă doi copiii care au dezvoltat autism, în urma unor vaccinări de rutină. Părinţii acestor doi copii au primit milioane de dolari care să îi ajute să îşi plătească îngrijirea specială de care au nevoie pentru toată viaţa.

Primul caz a implicat un băiat de zece ani, pe nume Ryan, din California, care a înregistrat un regres rapid într-o tulburare din spectrul autismului (ASD), în urma unor vaccinări de rutină pe care le-a făcut între 2003 şi 2005, mai exact în urma combinaţiei dintre vaccinul rujeolic, rubeolic (MMR) şi cel pentru oreion. Înainte de a fi vaccinat, Ryan era un băiat perfect sănătos, chiar mult mai avansat decât alţi copiii de vârsta lui. Însă, după ce a primit vaccinul MMR pe 19 decembrie 2003, acesta a dezvoltat destul de rapid encefalopatie, adică o inflamaţie cerebrală serioasă.

Familia şi prietenii lui Ryan au depus mărturie înaintea instanţei neoficiale spunând că efectul cumulat al vaccinărilor multiple la care a fost supus băiatul între 2003  şi 2005 l-au făcut să sufere de “disfuncţii mediate neuroimunologice sub forma astmului şi ASD”, o declaraţie pe care guvernul federal a validat-o în cele din urmă, câţiva ani mai târziu. Familia lui Ryan a primit în cele din urmă despăgubiri financiare pentru “prejudiciile create de vaccin”, dar detaliile pertinente ale cazului au fost ţinute departe de opinia publică.

Ryan a primit o sumă forfetară de 969.474,91 de dolari, pentru a acoperi “pierderile de venit viitoare (648.132,74 de dolari), durere şi suferinţă (202.040,17 de dolari) şi cheltuielile de îngrijire a vieţii în primul an de boală (119.302 de dolari)”, plus 20.000 de dolari pentru cheltuielile de până la acel moment. O altă sumă confidenţială, câteva milioane de dolari, vor fi investite în anuităţi pentru a acoperi costurile anuale pentru viaţă, care ar putea ajunge la peste zece milioane de dolari. Aproape 80.000 de dolari au fost alocaţi pentru terapia ABA a autismului.

Cel de-al doilea caz

În mod asemănător, o fetiţă pe nume Emily a dezvoltat o tulburare de convulsii şi o formă de ASD, cunoscută sub numele de tulburare de dezvoltare omniprezentă, după ce a fost vaccinată împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive, precum şi cu MMR, HIB (gripă hemofilică de tip B) şi Prevnar (vaccin pneumococic conjugat), atunci când avea 15 luni.

Potrivit dosarului lui Emily, fetiţa a făcut febră de 40,9 grade Celsius după ce a fost vaccinată, dupăa care au urmat convulsii, episoade de tremurat şi o erupţie cutanată de tip rujeolic.

Iniţial, guvernul a încercat să nege faptul că leziunile lui Emily au fost cauzate de vaccinuri. Inculpaţii au încercat chiar să nege că Emily era într-adevăr bolnavă. Însă, într-un final, medicii au confirmat că Emily a dezvoltat ASD, iar guvernul s-a hotărât să soluţioneze cazul, acordând familiei o despăgubire financiară pentru leziunile induse de vaccinare. În cazul lui Emily, instanţa nu a recunoscut direct că vaccinurile au fost cauza leziunilor fetiţei, dar faptul că a renunţat la apărare nu are nicio altă explicaţie logică.

Emily a primit o sumă forfetară de 1.030.314,22 de dolari “pentru pierderile de venit viitoare (739.989,57 de dolari), durere şi suferinţă (170.499,77 de dolari) şi cheltuieli de îngrijire a vieţii pentru primul an (119.874,88 de dolari), plus 190.165,40 de dolari pentru cheltuielile de până atunci”. O parte din aceşti bani vor fi alocaţi pentru terapia ABA a autismului.

În funcţie de plata din primul an, o sumă estimată la nouă milioane de dolari va fi investită în anuităţi pentru cheltuielile anuale de-a lungul vieţii, care pot ajunge şi până la 50 de milioane de dolari.

  •  În trecut, instanţele au recunoscut că vaccinurile provoacă leziuni cerebrale şi dezvoltă autism

În 2008, Curtea Federală SUA a recunoscut că vaccinurile, şi în special cele care conţin conservantul pe bază de mercur Thimerosal, pot determina dezvoltarea autismului. O fetiţă, a cărei identitate este ţinută secretă pentru protecţia familiei, a primit compensaţii după ce o serie de vaccinuri au determinat dezvoltarea unor simptome grave de autism, inclusiv pierderea capacităţii de vorbire, inhibarea oricărui răspuns la mesajele verbale şi imposibilitatea unui contact vizual, printre alte lucruri.

În anul anterior, un băiat pe nume Bailey a primit compensaţii financiare, deoarece a suferit o convulsie şi a dezvoltat Encefalomielită Diseminată Acută (ADEM), după ce a fost vaccinat împotriva rubeolei. Familia lui Bailey a primit despăgubiri pentru leziunile copilului, pe care instanţa le-a recunoscut, cu reticenţă, ca fiind urmări ale vaccinului.