Comemorarea globalista a decesului lui Michael Jackson nu este decat ultima forma de manifestare a “culturii pop”. De la “beatlesmania” la “jacksonmania”, cultura pop (denumita initial “hippie”) a marcat cateva generatii. Cu toate acestea, cultura pop nu este “o revolta spontana a tinerilor” contra establishmentului, a vechiului sistem de valori traditionale, ci o operatiune de “inginerie sociala” si “control metal”, dirijate de psihologi si sociologi de la doua institutii globaliste: “Tavistock Institute for Human Relations” si “Stanford Research Centre”.

   De la “Bluebird”si “Artichoke” la “Proiectul Aquarius”

   Raportul 21050, din 4 aprilie 1974, “The Changing Images of the Man” (“Imaginea schimbatoare a omului”) – intocmit la “Stanford Research Center”, sub coordonarea directorului institutiei, Willis Harmon – ofera detalii interesante asupra acestui experiment social de “mind control” (“control mental”), care a condus, in numai cativa ani, la o adevarata cultura paralela, la scara mondiala, in randul tinerilor.

   Grupul-tinta ales de psihologii si sociologii americani, la inceputul anilor ’60, a fost tineretul. “Vehiculul” ales pentru a produce schimbarea sociala artificiala – asadar manipularea grupului uman – a fost drogul, ale carui efecte in materie de manipulare umana fusesera testate de CIA la inceputul anilor ’50, succesiv, in trei proiecte ultrasecrete: “Bluebird” (“Pasarea albastra”), “Artichoke” (“Anghinarea”) si MK-Ultra.

   Ultimul permitea expertilor CIA sa puna la punct un program special prin care se puteau forma asa-numitii “candidati manciurieni” (politicieni, oameni de afaceri, spioni ori asasini profesionisti controlati mental) si disemina, ulterior, in societate ca niste adevarate “cartite in adormire”. Pana in momentul “reactivarii” fiecaruia pentru o misiune anume.

   De data aceasta, prin “Aquarius”, din anii ’60, se urmareau obiective mult mai ambitioase: impunerea, prin manipulare sociala, a unei noi culturi unui grup social distinct; constituirea unor modele de comportament si gandire noi, complet diferite de cele traditionale; utilizarea unui nou limbaj, axat pe cuvinte-cheie, cu sens deturnat.

   Vehiculul drogurilor

   Deoarece drogul facea parte dintre elementele interzise prin lege de sistem, psihologii si sociologii de la “Tavistock Institute” si “Stanford Research Center” si-au indreptat atentia asupra unui “vehicul” prin care acesta – ca element manipulant – sa fie diseminat, rapid si discret, in cadrul grupului tinta a experimentului “Aquarius”: muzica pop, care aduna la concerte grupuri mari de tineri, inca “neomogenizati” din punct de vedere mental si comportamental.

   O obscura formatie pop din Liverpool, care incepea sa aiba ceva succes in randul tinerilor britanici – “The Beatles” -, a fost prima dintre cele alese pentru a fi propulsate pe plan mondial, prin intermediul mass-media, spre a promova noile valori si comportamente sociale.

   Beatlesmania

   “Beatles” si “beatlesmania” – apoi alte formatii pop-rock – au fost impuse pe plan mondial, promovand un limbaj ale carui cuvinte si fraze ascundeau talcuri noi, cunoscute doar comunitatilor de tineri “hippie”, consumatoare de droguri. Ruperea de restul societatii si constituirea unor comunitati specifice – “hippie” – cu valori, limbaj si mentalitate radical opuse celor traditionale a debutat in SUA, mai exact in California, pentru a se raspandi apoi, ca un virus de tip social, pe intregul mapamond.

   Inclusiv, in ciuda barierelor de cenzura, in statele comuniste, unde muzica pop (“Beatles”, “Rolling Stone”, “Animals” etc.) a reusit performanta, uluitoare, de a trece Zidul Berlinului ridicat de Razboiul Rece si de a se impune, clandestin, in randul tineretului. Pana astazi, se poate spune, experimentul “Aquarius” continua sa ramana unul dintre cele mai bine pastrate secrete ale SUA: “Beatles”, “beatlesmania”, “hippie” au constituit, conspirativ, un amplu experiment de “inginerie sociala” si inca unul reusit prin care un grup social distinct (tineretul) a putut fi manipulat in cel mai subtil si “natural” mod, dandu-i-se impresia “libertatii totale”, cand, in realitate, el facea obiectul unei manipulari totale.

   Multi dintre tinerii care in anii ’60 si la inceputul anilor ’70 au trecut prin experienta “hippie” nu isi mai pot intelege, astazi, propriul comportament de atunci. Cat despre muzica “pop”, ea s-a transformat, treptat, intr-o veritabila industrie, un comert extrem de profitabil, cu zeci si sute de milioane de dolari in joc.

   “Comitetul 300″ si proiectul “Aquarius”

   Promovarea unei “noi culturi” sau a unei “culturi paralele”, care sa aiba dimensiuni globaliste si drept grupa-tinta tineretul, a fost un proiect al “Comitetului celor 300″, grup care se revendica din descendenta “Lojei Iluminatilor”, creata initial, in Bavaria, de Adam Weishaupt, in 1776. Considerata disparuta inca din secolul trecut, loja se pare ca, in realitate, s-a restructurat in mai multe randuri, reusind sa patrunda pana in structurile organizatiilor globaliste binecunoscute ale secolului XX.

   In ceea ce priveste “Comitetul celor 300″, cea mai buna introducere in domeniu o constituie cartea dr. John Coleman, aparuta la inceputul anilor ’80 si ale carei “profetii” s-au adeverit in anii ’90. Legaturile “Comitetului celor 300″ cu “Tavistock Institute” au avut drept punct comun, pe de o parte, preocuparile Comitetului de a crea o “cultura globala” in cadrul “noii ordini mondiale”, pe de alta parte interesul fata de “inginerie sociala” manifestat de “Tavistock Institute” in directia manipularii grupurilor sociale, in sensul unei schimbari sociale.

   In acest context, “Beatles” si “beatlesmania” au constituit acei curenti subversivi prin care “Tavistock Institute”, ulterior si “Stanford Research Institute”, au introdus noi standarde de gandire si comportament tineretului.

   Fenomenul “Beatles” nu a fost spontan, ci unul minutios regizat de psihologi si sociologi straluciti, grupati la “Tavistock Institute”, inspirati de textele si filosofia lui Theodor Adorno, fenomen amplificat apoi prin mass-media de Ed Sullivan.

   Formatia “Beatles”, un grup modest din Liverpool, a capatat astfel anvergura si stralucirea cunoscute abia dupa ce formatia a fost adusa in Statele Unite, iar expertii “ingineriei sociale” de la Tavistock si Stanford au transformat-o in “Cobaiul” proiectului “Aquarius”. Sistemul muzical al formatiei “The Beatles” nici macar nu le apartinea. Sistemul atonal de 12 note, cu sunete grele si repetitive, fusese descoperit de Adorno in cadrul ceremoniilor cultului zeului Dionisos la greci si in incantatiile calugarilor din insula Baal, Indonezia.

   Deturnarea cuvintelor

   Sistemul a fost, ulterior, prelucrat de “Beatles” care, sub influenta lui Adorno si a “Tavistock Institute”, si-au indreptat atentia si spre valorile si practicile, ca si spre muzica si instrumentele budiste, fiind instruiti cateva saptamani in India. Textele compozitiilor “Beatles” au inclus cuvinte si fraze noi, cu sens deturnat si codificat, cunoscut doar tinerilor “hippie”.

   De pilda, cuvintele “teenagers”, in sensul de adolescenti iubitori de muzica pop-rock si consumatori de drog (“junkies”), nu insemnau mare lucru in Statele Unite inainte de declansarea “beatlesmaniei”, care le-a impus fulgerator, cu sensul deturnat expus mai sus.

   Alti termeni, frecvent utilizati de “Beatles”, apoi si de alte grupuri pop – ca, de pilda, “cool” (pentru a semnifica starile provocate de droguri) ori “discovered” (semnifica visele colorate, compensatorii, ale tinerilor “junkies”), au fost “fabricati” de “Tavistock Institute” si “Stanford Center”. Ca si altele: “beatnik”, “hippies”, “flower children”, care au intrat aproape instantaneu in vocabularul Americii, marcand un nou tip de limbaj si un nou tip de subcultura, opusa violent celei traditionale, a “establishmentului”.

   Revolutia tinerilor – numita si “revolutia hippie” – a fost conceputa si pusa in scena de cele doua institutii de tendinta globalista prin intermediul muzicii atonale a grupului “Beatles”, cu texte pline de cuvinte si fraze codificate ori deturnate de la sensul lor. Comportamentul si, mai ales, “vestimentatia hippie” au desavarsit constituirea unor grupuri distincte.

   La fel de prompt ca si muzica atonala “Beatles”, moda blugilor (“jeans”) rupti si murdari (“dirty jeans”), moda “pletelor lungi si soioase”, moda rochiilor tip “gitan”, ample si inflorate, moda “coronitelor” prinse in par, moda marilor concerte si reuniuni pop (tip “Woodstock”) au cucerit tineretul american. Apoi si pe cel vest-european, inclusiv tineretul din spatiul comunist, de dincolo de Zidul Berlinului si Cortina de Fier, dovedind astfel expertilor de la Tavistock si “Stanford Center” ca forta de penetrare – si de manipulare – a unor mari grupuri de tineri, prin muzica “Beatles” si consumul de droguri se poate extinde la scara planetara. Acoperirea mediatica a fenomenului (in fapt, experimentului) a avut un caracter decisiv.

   “Neadaptarea fragmentala”

   Asemenea unor roboti, cei patru “Beatles”, veritabili “cobai” ai “Institutului Tavistock” au lansat hit dupa hit – transformate toate in “evenimente universale” de media electronica – utilizand texte cu acele cuvinte codificate pentru stimularea utilizarii drogurilor si a starilor “cool”. Intregul proces a fost definit de Willis Harman – directorul proiectului “Aquarius” – drept o forma de “neadaptare fragmentala”.

   Experimentarea “insecuritatii” si crearea “turbulentei” – in scop de manipulare psihologica de masa – s-a materializat atat in muzica “beat”, cat si in fenomenul generat de aceasta: “bandele de Hippie” care isi raspandeau imaginea si valorile in cercurile lungilor “caravane” de motociclete care strabateau America de la o coasta la alta. Ori in “taberele hippie”, mari surse de atractie si curiozitate pentru ceilalti tineri.

   Pliculetele cu droguri, care se strecurau cu iuteala si discretie la marile reuniuni pop, puteau fi apoi cu promptitudine diseminate de caravanele moto si “consumate” in taberele hippie, atragandu-i si pe altii. Dr. John Coleman remarca, in acest context, semnificatia schimbata a cuvantului “lover” (iubit, amant), de la sensul clasic din dictionar la cel codificat, in sensul homosexualitatii.

   La mijlocul anilor ’60, miscarea “hippie” – nonviolenta – lansata de “Tavistock Institute” si “Stanford Research Center” prin intermediul muzicii “beat” si cu ajutorul drogurilor, intra in faza a doua, comisionata tot de “Comitetul celor 300″. Este faza “schimbarilor sociale” in America, o faza marcata de violenta si anarhism al grupurilor de tineri “revoltati” si in care cuvantul cheie, “revolutie”, este insinuat sau sugerat cu abilitate.